Dreptul la viata privata („privacy” pentru anglofoni) este unul
dintre drepturile fundamentale ale omului, asa cum au fost ele statuate
prin conventii internationale, in special prin Declaratia Universala a
Drepturilor Omului din 1948. Conceptul a fost explicat mai intai ca
“dreptul de a fi lasat in pace”, insa el a evoluat pana in zilele
noastre intr-un concept mai larg, care ar putea fi definit prozaic ca
dreptul unei persoane fizice de a decide cata informatie personala sa
divulge, cui si pentru ce anume.
In legislatia fiecarei tari membre a Uniunii Europene, dreptul la
viata privata isi gaseste aplicarea in special in dispozitii
constitutionale, legislatia privind protectia datelor cu caracter
personal si, uneori, si in alte acte specifice unui domeniu (cum este
de exemplu cel medical).
Constitutia Romaniei recunoaste si garanteaza " libera dezvoltare a personalitatii umane", stipuleaza inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondentei sau ocrotirea vietii private.
ARTICOLUL 26 - Viata intima, familiala si privata
(1) Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata.
(2) Persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi, daca nu
incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele
moravuri.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a admis in mai multe cazuri incalcarea dreptului la viata privata si a impus statelor membre respectarea acestui drept - vezi de ex Rotaru vs. Romania sau Copland vs. Marea Britanie.
Exista de asemenea si legislatie nationala pentru protectia datelor cu caracter personal si 0 autoritate cu atributii pentru aplicarea acestei legislatii cu scopul de garantare si protejare a drepturilor si libertatilor fundamentale ale
persoanelor fizice, in special a dreptului la viata intima, familiala
si privata, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.
Pentru incalcari are dreptului la viata privata din partea institutiilor Uniunii Europene, va puteti adresa si la Autoritatea Europeana pentru Protectia Datelor.
